Trei frați minunați

Vedem multe familii împovărate de griji, care o duc rău, dar care sunt unite, și știm că acolo copiii vor crește frumos, indiferent de dificultățile traiului de zi cu zi. Uneori, o saltea pusă pe jos și o bucată de pâine, pe care o mănânci lângă niște părinți care fac totul pentru tine și viitorul tău, valorează mai mult decât orice.

Familia Bertea nu duce lipsă de necazuri. Avuția lor sunt cei trei copii, Daniel, Mihai și Ștefania, și simțul responsabilității. Cel mic are nevoie de terapie săptămânală ca să meargă. Deși are orteze la ambele picioare, el reușește să alerge, un adevărat miracol înfăptuit prin grija și dedicarea mamei și a fraților mai mari, care îi dau încredere că sunt acolo să îl prindă când cade. Tatăl e plecat ziua la muncă în sat și apoi continuă treaba acasă, punând cărămidă peste cărămidă la destinul modestei sale familii. Sunt oameni simpli, dar care au înțeles esențialul: copilul cu adevărat sărac este cel care nu are parte de iubire, iar lipsurile materiale au sigur un leac: cartea. De aceea, cei mici merg la școală, fără excepție.

Alături de oameni buni, ca dumneavoastră, ajutăm în fiecare an 2.000 de copii în situații dificile de viață să rămână la școală și să își clădească un viitor mai bun decât prezentul pe care îl trăiesc.

CUM AJUTĂM COPIII?

  • Asigurăm copiilor rechizite, materiale educaționale, echipamente digitale și internet
  • Ajutăm copiii la teme sau în pregătirea pentru examene, cu sprijinul voluntarilor seniori
  • Oferim consiliere psihologică și emoțională copiilor afectați de problemele și mediul în care trăiesc
  • Contribuim la masa zilnică a copiilor cu un trai precar, prin produse, catering sau tichete sociale
  • Acoperim nevoile de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse igienice și sanitare
  • Organizăm ateliere și cluburi educaționale sau vocaționale prin implicarea unor mentori online
  • Dăruim cadouri copiilor care îl așteaptă pe Moș Crăciun

Contact


CP 12 - 327, sector 1, Bucuresti

( 00 40 31) 405 55 54

Cont: RO77 BACX 0000 0001 2931 2250
Unicredit Bank
CUI: 10981730